Călătorie cu SONG-ul și cu Oanță

Posted on February 24, 2014

 

 

Zilele astea fac o călătorie în trecutul meu studențesc, cu concerte, repetiții, spectacole, turnee, filmări, înregistrări și vacanțe în familia lui Oanță, o familie de vreo 40 de tineri numită SONG. Timp de cinci ani, am petrecut cu Song-ul mai mult timp decît cu ai mei sau cu iubiții. De altfel, era cam greu să păstrezi un iubit în condițiile în care aveai trei repetiții pe săptămînă la care se adăugau concertele sau filmările. De turnee ce să mai zic și mai petreceam și o parte a vacanței de vară cu ei și neapărat vacanțele de iarnă la Brașov unde colindam prin Schei. De asta am avut și o grămadă de căsătorii în grup. Nu știu cîte, pentru că Song-ul a trăit 20 de ani și numărul membrilor săi e de peste 400.

După alți douăzeci de ani de la ultimul spectacol pe care, din păcate, l-am avut nu cu Oanță ci în momoria lui și pentru el, și după ani de întîlniri anuale pe 15 Decembrie de ziua lui Oanță, avem din nou repetiții și pregătim o emisiune în care vom cînta, iar, în direct.

Realizatoarea Carmen Movileanu a fost cea care ne-a invitat să venim să pregătim o emisiune în direct la TVR2 și care a găsit omul cel mai potrivit care să ne ajute, dirijorul Daniel Jinga. Noi totdeauna am avut prieteni care ne-au iubit suficient încît să suporte un grup de studenți plini de personalitate și nebuni. Și l-am avut pe Oanță, adică încă îl avem pentru că fiecare om care trece prin viața noastră lasă ceva din el în fiecare dintre noi. Oanță a lăsat imens, pe măsura talentului și pasiunii sale.

O să cîntăm și-o să povestim un pic din istoria lungă și foarte plină a grupului. Sper să ne fiți alături și, pentru prima dată, vă invit să stați în fața televizoarelor. De obicei noi călătorii ne invităm la plimbări, nu la televizor. De data asta vă chem la o plimbare cu noi cei din SONG pe TVR2, sîmbătă 1 Martie, la ora 14.

Zilele astea, noi repetăm împreună, acasă, facem vocalize, suntem emoționați, plini de energie și, mărturisesc, nu-mi mai stă capul la alte călătorii acum. Așa că, sper să ne auziți și să ne vedeți și cu alte călătorii ne mai vorbim după 1 Martie.

 

 

 

 

» Filed Under Altele

Comments

3 Responses to “Călătorie cu SONG-ul și cu Oanță”

  1. Cum a fost la Poveşti din LumeaMare ediţia 34 | impresii din lumea mare on February 25th, 2014 12:14 pm

    […] Anca Argeşiu pentru cele două fotografii în care apărem amândoi. Şi ne cerem scuze că apare tot semnătura […]

  2. anca on February 25th, 2014 12:38 pm

    Cu drag 🙂 Sper sa scriu si eu citeva vorbe ca mi-a placut foarte mult. Inca nu stiu cind.

  3. Bucurii vechi și noi alături de SONG : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on February 27th, 2014 6:19 pm

    […] emoții pentru emisiunea de sîmbătă? Sigur! Nu pentru că a trecut atâta timp, nu pentru că mă tem că nu vom fi la fel. Suntem la […]

Leave a Reply