Lisabona – între Barcelona şi Buenos Aires (II)
Posted on November 4, 2013
Să vă zic platitudinea aia că nu ajungi niciodată să cunoşti suficient un oraş? Mai bine vă spun că patru-cinci zile sau chiar o săptămînă într-un oraş de calibru greu, chiar dacă alergi să-ţi toceşti tălpile, îţi dau doar aşa un pic pe la nas cu un strop de parfum ameţitor pe care încerci să-l prinzi şi care, cînd te-ai gîndit că l-ai identificat, îşi schimbă consistenţa şi se îmbogăţeşte cu alte nuanţe ca să le poarte apoi mai departe pe alte acoperişuri sau străduţe.
De obicei, prima zi într-un oraş nou îmi dă un soi de beţie a posibilităţilor încă nenumărate din faţa mea, cam prin a treia zi am impresia că am prins şpilul şi aerul locului, prin a patra sau a cincea încep să intru în panică că nu am văzut încă tot şi că sigur am ratat lucruri fundamentale iar în ultima zi devin resemnată şi parţial relaxată, încercînd să mă încarc cît mai mult, ca o cămilă ce face rezerve de apă la plecarea în deşert.
Chiar dacă nu a depăşit locul ocupat în lista mea de Londra sau de Barcelona, Lisabona e unul dintre acele oraşe din care am plecat cu regret, lucru pe care nu-l pot spune despre Porto. Ştiu că am să uimesc pe mulţi dar mi-a plăcut Porto fără să mă extaziez în vreun fel. Nu am plîngeri dar nici căderi spectaculoase pe spate.
Aşa că o să revin la Lisabona care mi s-a părut variată, caldă şi colorată. Am dat deja 5 motive pentru care mi-a plăcut şi mai am o mulţime.
Două dintre acestea sunt Oceanarium-ul şi Muzeul Calouste Gulbenkian pe care le-am văzut în aceaşi zi.
Despre Oceanarium n-o să zic prea multe că au zis alţii înaintea mea – mi-a plăcut chiar un pic mai mult decît cel din Barcelona din două motive: modul inteligent de plasare a bazinului mare central cu tot felul de intrînduri şi separeuri pe care-l poţi privi din diverse părţi şi de la nivele diferite şi vidrele (mărturisesc că m-am dus acolo special pentru ele).
Oceanarium-ul e o bucurie pentru oricine, indiferent de vîrstă.
Chiar şi pentru cei care nu sunt foarte mari amatori de muzee, Gulbenkian e un muzeu ideal – o colecţie cu obiecte de artă europeană, asiatică, greacă, romană sau egipteană, care cuprinde azulejos (plăci de faianţă colorată), covoare, vase de porţelan şi ceramică, picturi şi sculpturi, mobilă, bijuterii şi vase Lalique. E un muzeu foarte concentrat care poate fi pe gustul celui mai cîrcotaş vizitator. Obiectele şi lucrările sunt variate, bine intercalate astfel încît nu e nimic obositor sau prea încărcat şi fiecare piesă e bine pusă în valoare. Chiar şi partea de azulejos mi s-a părut chiar mai interesantă decăt cea de la la muzeul dedicat special (Museu Nacional do Azulejo).
Prin dimensiune şi varietate, muzeul mi-a amintit de o altă mare iubire – Musée d’Orsay din Paris. Eu l-aş recomanda chiar mai tare decît pe cel al faianţei. Bine, dacă aveţi timp să le vedeţi pe amîndouă cu atît mai bine. Dacă aveţi însă de ales, nu ezitaţi. Şi de-acolo, ajungeţi repede şi la Oceanarium după care puteţi încheia seara la o cîrciumă de pe malul apei de pe lîngă Oceanariu. O zi din acelea care-ţi fac viaţa plină. Ceea ce vă doresc şi vouă!
» Filed Under Am vazut, De prin Europa, Insemnari din calatorii
Comments
2 Responses to “Lisabona – între Barcelona şi Buenos Aires (II)”
Leave a Reply
Inima Lisabonei stă însă în cântec, în fado-uri. Ca să-i asculți inima și să o înțelegi este imperios necesar să mergi la Club do Fado și în fața unui pahar de vin să te lași cuprins de vraja cuvintelor tânguitoare pe care nu le pricepi dar care îți sugerează dorul
Fara indoiala, doar ca orasul mai are si alte dimensiuni 🙂