Bloggărimea călătoare cu Young Tours la mare – final apoteotic

Posted on July 4, 2013

 

La Balcic, la Balcic!!! Mă bucur de fiecare dată când ajung acolo. Mi-e dragă grădina, palatul, coasta, întreaga poezie şi armonie a universului creat de o femeie deşteaptă, talentată, frumoasă şi cu personalitate. Demnă urmaşă a reginei Victoria, Maria a fost om politic, artist, femeie şi sfătuitor pentru Ferdinand. A contribuit în mare măsură la realizarea României mari şi a iubit România ca pe propria ţară.

Regina Maria la Balcic

Sursă Foto: Alexandru Ursu-Bukowina

Țării mele și Poporului meu,

Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. […] Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.

Am credința ca v’am priceput: n’am judecat, am iubit…” a scris Maria în tertamentul său.

Palatul de la Balcic e o bijuterie delicată şi fără ostentaţie, e un loc de poveste, un rai pentru poeţi şi pictori. De fiecare dată când ajung acolo, îmi doresc să rămân măcar două zile, singură singurică, să visez şi să-mi încarc bateriile imaginaţiei.

Acum două săptămâni a fost o vizită mai veselă însă căci, după cum am povestit, am ajuns acolo cu o trupă întreagă şi foarte simpatică de bloggeri şi cu Young Tours. Unii au rămas pe faleză să facă poze pescăruşilor, stâncilor, meduzelor şi norilor.

149-DSC_0245

160-DSC_0265

Alţii am fost la palat. Şi, pe lângă plimbare, ne-am asigurat şi de un vin interesant de smochine, am văzut o nuntă românească cu formaţie de muzică clasică şi, bomboana de pe tort, după o ploaie zdravănă de tip duş de vară, ne-a crescut sub ochi un curcubeu perfect.

176-DSC_0288

167-DSC_0277

173-DSC_0285

206-DSC_0334

207-DSC_0336

198-DSC_0321

Finalul excursiei cu Young Tours în Bulgaria a fost la Dalboka, la ferma de midii, unde am mâncat bine şi ieftin şi ne-am ales şi cu una bucată apus şi un pic de mişcare pe drumul abrupt ce duce la fermă. Dus şi întors pentru foame şi digestie.

236-DSC_0381

264-DSC_0427

250-DSC_0407

255-DSC_0414

Iar m-am lungit ca o vizită armenească aşa că finalul apoteotecic va fi în “fast forward”.

Ajuns seara la Pura Vida, asaltat barul, atacat vinul de Segarcea adus de Iulian Sărbu, trancănit toată noaptea, prins răsărit pe plajă, dormit 4 ore, mic dejun cu hamsii, un pic de plajă cu soare şi dejun cu peşte afumat adus de Diana Slav şi udat iar cu vinişor.

Cum să plecăm însă fără să mai luăm o porţie de clătite de Vamă ( la care visez şi acum cu mare dor şi nostalgie)? La coadă la clătite, ploaie cu spume, chiuituri pe multe tonuri, udat la piele, alergat cu clătitele prin ploaie, mâncat clătite la hostel, ieşit soarele, plecat spre Bucureşti unde ne-au adus Young Tours cu bine şi mulţumiţi.

279-DSC_0473

288-DSC_0492

 

305-DSC_0517302-DSC_0514

Toată aventura a fost făcută la chemarea lui Iulian Sârbu cu ajutorul lui Tudor Maxim de la Young Tours şi Pura Vida. Eu mă feresc de plimbări cu oameni pe care nu-i cunosc destul de bine. De data asta, m-am simţit excelent. Mulţumesc pentru vin, pentru peşte, pentru veselie, pentru sfaturi la fotografiat, pentru vorbe şi pentru normalitate. Cu trupa cu care am avut această aventură aş merge oricând, oriunde. Fără nici o ezitare!

Iulian Sârbu –Trans-ferro, Rosemari – Catherine’s Crossroad, Sorin Rusi – Airlines Travel, Mirabela Tiron şi Cristian Pulpea – Vacanţă în DoiDana Ilie, Diana Slav – Hai-Hui Stângaci, Alina Cioponea – Călător Inspirat, Noemi Pârşcoveanu – Poveşti Călătoare, Desiree Halaseh – Hai în India, Nicky Predescu – Călător sau Turist?, Andrea David – Drum Liber, George Moga – Pilula de CălătorieLucian Hirsu, Dragoş Nedelcu – Are you ready?, Ştefania şi Mircea Arghir – Vacanţe în Doi.

Unde mai mergem?

» Filed Under Am mincat la, Am vazut, De prin Romania, Ne-am cazat la

Comments

3 Responses to “Bloggărimea călătoare cu Young Tours la mare – final apoteotic”

  1. funtur on July 4th, 2013 7:46 am

    #rotravel Bloggărimea călătoare cu #youngtours Young Tours la mare – final apoteotic http://t.co/7RQ0nQMdyG via @funtur

  2. Anul 2013 – o retrospectivă senină pentru un an bun : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on December 31st, 2013 4:54 pm

    […] În iunie am fost la Vama Veche și pe la bulgari cu o grupă drăguță de bloggeri, invitati de Young Tours.  Relaxant, amuzant, extrem de plăcut – ca de obicei, o […]

  3. Turul subiectiv al orașelor mele : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on February 2nd, 2014 1:22 pm

    […] cîteva nopți într-o combinație cu Nessebar, o tură scurtă din Vama Veche pentru castel și o tură cu bloggerii la invitația lui Tudor Maxim vara trecută. Din 5, de 4 ori am fost și la castel. Acolo mai ajung sigur. Visez să stau cîteva […]

Leave a Reply