Paracas şi Ballestas – păsări, urşi de mare şi Candelabru în Peru

Posted on June 13, 2013

 

Între primul episod despre Paracas şi continuarea de acum au trecut ceva luni, ce zic eu luni, a trecut aproape o jumătate de an. Am mai povestit un pic doar despre pelicanii de acolo pe care e imposibil să nu-i îndrăgeşti. Am făcut atât de multe poze în Paracas încât de fiecare dată când mă apuc să selectez pentru articol, mă blochez şi o las baltă. Cum însă am făcut o mică prezentare despre zonă, m-am forţat să fac o selecţie şi uite-aşa am prins curaj. În plus, trebuie să mai iau şi să vă dau o pauză după Capri.

Plaja langa hotel

În Paracas am stat doar două zile (de fapt două zile jumătate) dar au fost zile foarte pline. Contactasem o firmă pe Interent când eram în Lima pentru că la toate acţiunile pe-acolo aşa se face. Nu vă recomand agenţia pentru că n-au fost excesiv de săritori, mi-au confirmat abia în ultimul moment, erau cam ameţiţi şi organizarea era mai degrabă lipsă. A fost aşa cam ca la întâmplare. În plus, acolo sunt o grămadă de agenţii şi poţi luat tururile separat când vrei şi cu cine vrei.

Peru are încă un aer extrem de autentic pe care turismul nu pare să-l fi alterat. Faptul că ţara nu a fost deschisă pentru turişti multă vreme a contribuit la asta şi se vede şi din aerul uşor improvizat al localităţilor unde se face turism. E un amestec de hoteluri de cinci stele (ca cel în care am stat şi de care v-am povestit în primul episod) şi hosteluri, restaurante şi standuri de suveniruri care seamănă un pic cu improvizaţia de la noi de la Mamaia de la cazinou, pe o faleză mititică de unde se iau bărcile spre insulele Ballestas.

faleza la Paracas

Centru Paracas

Faleza la Paracas primavaraStrada in Paracas

O plimbare cu barca la Insulele Ballestas de două ore este unul dintre tururile pe care le poţi face acolo. Pentru iubitorii de păsări şi animale, stâncile înalte crescute din ape care poartă acest nume, sunt o minune. N-am văzut în viaţa mea atâtea păsări de toate felurile (cormorani, pelicani, pescăruşi, condori şi încă altele pe care nu le-am recunoscut), pinguini şi lei de mare, ca pe stâncile alea.

Negru cu rosu in Ballestas-001

raiul pasarilorPelicani in insulePinguin

Stanci si pasari

Vedetele sunt desigur leii de mare care zac leneşi pe pietre în cele mai ciudate poziţii, care pozează uneori la turiştii agitaţi din bărci şi care mai acoperă din când în zgomotul de fond al păsărilor cu câte un răget, aşa de control.

Sfiala

Ursii de mare

Pe stanca

Socializare

Foci

Merită drumul până acolo de vreo 40 de minute dus-întors într-o barcă în care cam faci cuie dacă pleci devreme dimineaţă mai ales dacă nu e prea mult soare.

În drumul spre insule mai treci pe lîngă El Candelabro (candelabrul), numit şi Candelabrul din Anzi, un desen asemănător desenelor de la Nazca, de aprox. 60m pătraţi, săpat în coasta peninsulei şi care e foarte vizibil chiar de la distanţă.

Candelabrul

Sunt o mulţime de poveşti legate de originea acestui desen care seamănă nu numai un candelabru dar şi cu un cactus.

O teorie este legată, ca şi la Nazca, de extratereştri, alta spune că e locul unde a fost îngropată o comoară de către piraţi, alta că a fost săpat de vechii peruani pentru a se orienta cînd veneau de pe mare. O altă ipoteză spune că a fost realizat la ordinul unui comandant argentinian, José de San Martín, ca semn masonic sau pentru navigaţia maritimă. Tradiţia locală mai zice că desenul reprezintă de fapt fulgerul zeului Viracocha.

Indiferent de sursa sau semnificaţia sa, Candelabrul e impresionant ca dimensiuni şi foarte surprinzător ca poziţie şi realizare.

El Candelabrum

Pachetul pe care-l plătisem (şi care costase cu totul cam 75  de dolari) includea pe lîngă plimbarea de 2 ore cu barca la insulele Ballestas, un tur în rezervaţie de aprox. 3 ore în aceaşi zi după o pauză de o jumătate de oră şi o plimbare pe dune cu buggy-ul de două ore (pe care l-am făcut în ziua următoare). După turul cu barca, am băut o cafea pe faleză şi-am admirat desigur pelicanii cu ochi albaştri după care am fost îndreptată spre microbuzul cu care am plecat în rezervaţie.

In asteptarea pestelui

Pelicani si pescari la Paracas

Portret pelican

Care rezervaţie cu, deşertul, muzeul, marea şi plajele sale spectaculoase rămâne pentru data viitoare. Peste scurt timp de data asta, promit!

 

» Filed Under Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume

Comments

One Response to “Paracas şi Ballestas – păsări, urşi de mare şi Candelabru în Peru”

  1. Paracas – mic paradis netulburat : Experienţe de Călătorie – FUNTUR on March 14th, 2014 11:46 am

    […] n-am reușit pînă acum să vă tentez cu o bucățică de Paracas, e cazul să insist, mai ales că așa m-am și lăudat, de mult, de […]

Leave a Reply