Machu Picchu între panică şi subiectivism
Posted on April 3, 2013
Când vine vorba de Machu Picchu, inspiraţia mă caută pe-acasă şi eu sunt pe la Paracas sau pe la Chichen Itza. Şi mă tot caută de vreo jumătate de an şi nu-i răspunde decât Fix cu naivitatea ignoranţei. Căci, ce să ştie el bietul despre Machu Picchu?! Poate să vă povestească despre Kaliacra sau Tyulenova, despre Vama Veche, ba chiar şi despre Transfăgărăşan ori Sibiu dar despre oraşul incaş nu ştie decât să caşte ochii inocent şi să trimită inspiraţia la plimbare.
E inutil să zic de ce mă dau lovită, aşa-i? E panica aia a subiectului prea generos, prea stufos, prea cunoscut şi prea mediatizat. Ce să mai spun eu după ce s-a zis tot?!
Lucrurile n-au stat de loc aşa pe vremea când repetam obsesiv: Vreau la Machu Picchu!!! Nu m-am simţit de loc intimidată căci nebunia îmi dădea puteri nebănuite. Şi pentru că am vrut să-mpac şi capra şi varza, adică şi ruinele şi muntele, am ales să ajung acolo pe traseul Salkantay. Cu o lună înaintea mea, a fost acolo şi Călătorul Experiental (adică Paula) de la Viajoa.ro care a scris o serie de articole excelente cu informaţii foarte utile şi complete de care mi-ar fi plăcut să beneficiez dar, n-a fost să fie. Pentru cei care vor să meargă acolo vi le recomand. Aşa că eu n-o să repet nimic din aceste sfaturi având în vedere că sunt în totalitate de acord cu ea.
Şi parcă nici istoria locului n-aş face-o. Sunt tratate întregi despre asta. Ce-aş putea spune eu în plus doar dintr-o simplă trecere pe acolo? Bun, deci ce-a rămas? Păi, părerea mea subiectivă, bucuriile şi dezamăgirile. Că au fost şi din astea. Unele din ignoranţă şi dintr-o idee nebună (nu ştiu de unde mi se trage) că acolo muntele e altfel. Sigur, muntele e veşnic altfel, dar nu altfelul la care mă aşteptam eu. O să revin asupra nebuniei din capul meu.
Traseul pe care l-am făcut e foarte spectaculos, mediu ca dificultate dacă-l compari cu multe trasee dificile de pe la noi dar, în orice caz, nu e pentru oameni care n-au fost pe munte şi nu sunt cât de cât antrenaţi.
Este totuşi un sfat pe care-l dă toată lumea şi pe care o să-l repet cu tărie: NU URCAŢI PE MUNTE fără o perioadă de adaptare la înălţime. Cusco este deja la 3310m şi tare aş vrea să mă credeţi pe cuvânt când vă zic că e bine să staţi în Cusco vreo două zile înainte de a urca în continuare.
Cu toate frunzele de coca mestecate, ceaiul şi alte băuturi sau bomboane cu coca, baterii cu oxigen (le găseşti în Cusco la farmacii), impactul înălţimii asupra inimii este aproape inevitabil. Cei mai afectaţi sunt chiar cei care sunt obişnuiţi cu mişcarea aerobică. Noi n-am avut marjă de manevră şi n-am putut sta în Cusco decât o după-amiază înainte de a porni pe traseu. Ce să vă zic…? Gâfâiam şi când îmi legam şireturile de la bocanci.
O treaptă în Cusco părea o creastă abruptă pe care, după ce-o suiai, te simţeai sleit şi gata să-ţi dai duhul. Şi inima făcea gimnastică artistică cu figuri obligate! Doar frumuseţea şi magia oraşului m-a făcut să mă târăsc cu greu şi cu bubuituri în piept şi-n urechi, vreo două ore, după care a trebuit să ne retragem la hotel să zacem preţ de vreo oră, ca să ne facem curaj să ieşim la masă. A folosit şi ne-a fost mai bine, şi cina din seara aia zău că a compensat orice suferinţe (vă zic eu şi de asta).
Cu tot confortul unui pat gândit a compensa torturile aerului (şi despre asta trebuie să povestesc), m-am alimentat cu vreo două antinevralgice în noaptea cu pricina căci panica inimii şi a plămânilor a fost înlocuită de o durere de cap soră cu migrena.
Şi uite cum de-abia am început să deschid cutia Pandorei şi m-am ales cu un stufăriş de poveşti ce stau la coadă. Da’ nu-i panică! Acuma dacă m-am pornit, cale de întoarcere nu mai e. Cu subiectivism înainte!
» Filed Under Am aflat, Am mincat la, Am vazut, Insemnari din calatorii, Prin lume
Comments
12 Responses to “Machu Picchu între panică şi subiectivism”
Leave a Reply
pfiuu, Anca, dacă îţi spun că tot cu atâta panică am dat click pe articolul tău… adică ce aş putea să mai citesc nou despre Machu Picchu şi cât să mă mai toruturez cu o destinaţie mult visată pe care probabil nu o să o văd niciodată… Daaar, odată cu tine, am răsuflat uşurată. E frumos şi merge la suflet ce spui. Dă-i înainte cu subiectivismu’ că e perfect. Abia aştept să citesc detaliile promise!
Multumesc frumos 🙂 Daca mi-ai fi spus acum 5 ani ca voi ajunge la Machu Picchu, nu te-as fi crezut. Mi-a intrat insa in cap in 2008 cand am vrut sa combin Mexic, Argentina si Peru si bineintels ca nu s-a putut, la ce distante sunt intre ele. Dar am ramas cu obsesia si am reusit dupa 3 ani. Peru merita pentru mult mai multe si desi nu e o calatorie ieftina, nu e nici atat de scumpa incat sa nu resesti. Iti doresc din tot sufletul sa ajungi acolo.
Te invidiez, serios…e unul din putinele locuri din afara Europei unde as dori sa ajung. Doamne ajuta :D. Sa stii ca nu ma supar nici daca pui muuuulte poze. Nu cred ca m-as satura sa le privesc ;).
Pai, sa-ti spun cum e cu pozele daca n-ai prins vaicareala mea interminabila prin alte articole despre Peru. Pe langa faptul ca DSRL mi-am luat abia dupa si ca am fost doar c-un compact Nikon (bunisor el altfel), chioara cum sunt cred c-am butonat aparatul cine stie de ce si am modificat rezolutia. Nu l-am verificat nici un moment pt. ca eu fac poze la rezolutie maxima in orice situatie. Si ajung eu acasa, si pozelele mele toate sunt la aprox. 1 Mega sin pic. Sa-mi trag picioare in partea aceea mai mare si mai pufoasa… Da’ ce mai era sa fac? Pun poze multe, promit, chiar daca trebuie sa stau pe ele sa le corectez si sa le pigulesc. Nu-i nimic – motiv in plus sa mai merg o data in Peru 🙂 Poate mergem impreuna 🙂
Se mai intampla si chestii cu masinile de fotografiat ;). Bine ca nu le-ai pierdut ca doar aici nu facem expozitie de fotografie profesionista 🙂
M-am consolat intre timp. Ce sens are sa-mi smulg parul din cap cand nu mai e nimic de facut? Cum ziceam, un motiv suplimentar sa mai merg o data in Peru 🙂
Eu am avut antrenament la inaltime inainte de Salkantay 🙂 (veneam dupa La Paz si de la Titicaca) si nu a fost un soc, dar in grupul nostru era o belgianca care abia inainta.
Multumim de recomandare, sper din tot sufletul ca articolele sa fie de folos celor care viziteaza Machu Picchu!
Bine de tine 🙂 Eu am trisat un pic a 2-a zi da’ va zic eu si de asta 😉 Recunosc ca deja a 3-a zi eram si eu f. bine.
Articolele tale sunt excelente si daca tu ai fi fost cu ceva mai multe luni inainte si le-as fi citit, mi-ar fi fost usor sa aleg. Asa am scobit vreo jumatate de an si abia acolo m-am prins de niste chestii.
[…] data asta vin cu Machu Picchu fără panică c-am lăsat-o în primul articol şi-acum, fie ce-o fi, cu subiectivism […]
[…] grup stătuseră în Cusco două zile ca să se acomodeze, adică au făcut ce trebuia făcut. Am mai zis, Cusco e la peste 3300m şi acomodarea cu înălţimea e dureroasă. Dar eu cu Fernando n-am avut […]
[…] Pichu e poate unul dintre cele mai faimoase locuri de pe pămînt și l-am abordat cu multă precauție și teamă. Mă trag însă amintirile spre povești și nu vreau să las prea […]
[…] Picchu e unul dintre acele subiecte care creează panică, pe care eu am mărturisit-o cinstit încă de când am început să scriu despre Peru, dând tîrcoale orașului incaș, apropiindu-mă […]