Jazzappella – o mare şi frumoasă surpriză

Posted on February 10, 2013

 

Am fost joi la Clubul Ţăranului la un concert cu grupul Jazzappella, lucru pentru care îi mulţumesc celei care m-a dus acolo, cu un mare, mare zâmbet, la fel de mare ca cel pe care l-am avut pe faţă pe toată durata concertului.

A fost o surpriză pentru că, spre pierderea mea, nu auzisem de ei până acum şi pentru că au o combinaţie fatală pentru mine (voce acappella şi jazz). Trecând peste subiectivismul meu (după mulţi ani în SONG e greu să nu fiu mare fan al vocii umane iar jazz-ul e o mare şi veche dragoste), grupul este excelent. Sunt 6 tineri care cântă cu mare plăcere, care au voci foarte bune şi mai ştiu şi muzică, domnule! Şi, după câte ştiu eu, sunt şi unici pe la noi.

Aranjamentele lor (care sunt în mare parte creaţia lui Zoltan Andras pe care-l ştiţi de la Sarmalele Reci) sunt fermecătoare şi au atacat cu umor, subtilitate şi inventivitate piese grele din repertoriul Queen sau Beetles, piese faimoase, unele din filme de de animaţie. Şi, auzi chestie, mai au şi compoziţii proprii. Judecaţi şi voi şi ascultaţi aici (Las Christmas – George Michael, Wham!) şi aici (Words – The Real Group). Până la urmă, muzica lor e cel mai bun argument să mergeţi la concertele lor.

Eu am avut o seară în care m-am bucurat de muzică bună şi mi-am umplut bateriile cu bucurie. Şi dacă aş fi ştiut ce mă aşteaptă, aş fi luat şi aparatul să le fac nişte fotografii ceva mai bune decât cele de aici care au fost făcute, evident, cu telefonul.

Aşă că, dragilor, pândiţi-i şi ascultaţi-i. O să fiu şi eu pe fază oricum şi cum aud de un concert cu ei, cum vă zic.

» Filed Under Am vazut, De prin Romania, evenimente

Comments

Leave a Reply