E mai bine cu aparat foto sau fără în călătorii?

Posted on January 18, 2012

Hai, spuneti voi cei care faceti poze sau fotografii că n-aţi visat niciodată să fiţi fotografi pentru National Geographic?

Şi după cum ziceam în articolul trecut, cred că mai toţi suntem gata de o grămadă de sacrificii pentru a obţine fotografia pe care ne-o dorim, fotografia perfectă.

Dar, aşa cum am promis, am pus pe hârtie argumentele pro şi contra ale pasiunii pentru fotografie.

Contra

  • Devine dependenţă mergând uneori spre obsesie.
  • Ajungi să priveşti lumea un pic detaşat, din spatele obiectivului
  • Dacă călătoreşti, nu eşti complet relaxat pentru că eşti veşnic în căutarea celor mai bune unghiuri şi imagini
  • Te cari cu aparatul peste tot
  • Eşti mai puţin atent la ce se întâmplă decât la detalii

 Pentru

  • Ca orice pasiune aduce bucurie
  • Devii creator ceea ce, în opinia mea, este tot ceea ce-şi poate dori un om mai mult
  • Observi detalii pe care nu le-ai observa altfel
  • Aparatul devine un partener – poţi călători singur şi aparatul îţi dă un soi de siguranţă
  • Ai un scop şi un sens

Şi-acum vine partea subiectivă în care vin şi zic că toate argumentele contra pot fi contrazise relativ uşor.

  • Nu orice pasiune devine obsesie şi cred că după o primă fază de nebunie, urmează una mai aşezată în care dependenţa (sau demenţa :)) poate fi decentă.
  • Poţi să încerci să faci un compromis în călătorii şi să uiţi din când în când de aparat – în situaţia în care stai mai mult într-un loc, poţi să dai o tură să te bucuri de loc şi să să priveşti totul mai relaxat ca mai apoi să revii cu aparatul să intri în detalii. Dacă nu, mai ia nişte pauze din când în când 🙂
  • Până la urmă chestia cu căratul nu e chiar o tragedie, cel puţin pentru amatori care nu au un monstru de aparat cu zeci de obiective.
  • Chestia cu detaşarea şi cu atenţia redusă pentru imaginea completă sunt un pic mai delicate dar cred că se pot rezolva tot printr-o alternare a modului “fotograf” cu modul “călător”.

 

 Voi ce părere aveţi?

NOTA: Eu – fotograf amator, fotografiile, (alese aleator) – fără pretenţii de National Geografic

» Filed Under Altele, Am vazut, Fun Turism, Prin lume

Comments

3 Responses to “E mai bine cu aparat foto sau fără în călătorii?”

  1. Ina on January 19th, 2012 10:55 am

    Uat? fara? se mai poate fara? asta da, ar fi o provocare, sa pleci intr-o calatorie fara aparat foto…! PS: tare faine unele dintre “amatorismele” de mai sus.

  2. sosorina on January 20th, 2012 4:48 pm

    sincer cred ca este foarte greu sa te desprinzi de ideea unui aparat foto, indiferent cat de exotica sau simpla este expeditia 🙂
    dar le doresc tuturor sa faca si aceasta exceptie. e un sentiment mai ciudat, dar pe de alta parte … devii intr-un fel mai mult axat pe fotografiile executate de ochiul interior, pe sentimentele traite in acel moment decat pe reproducerile fidele executate de aparatul foto pe care le vizualizezi mai tarziu

  3. anca on January 20th, 2012 8:03 pm

    Asta e una dintre dileme – partea proasta e ca nu prea exista cale de mijloc. Daca ai apartul cu tine, e greu sa te detasezi si sa-l tii in casetuta lui 🙂

Leave a Reply