Bunele maniere în călătorii – cum mâncăm prin America

Posted on December 16, 2011

Şi-a venit şi rândul celor două Americi să vedem dacă există ceva ciudăţenii sau măcar diferenţe faţă de obiceiurile de la masă de pe la noi.

Aş începe prin a zice că atât America de Sud, Centrală cât şi în cea de Nord sunt destul de aproape de obicieiurile noastre de la masă.

 Mai sunt însă mici diferenţe mai sunt pe ici pe colo.

Taquitos

Foto: Glane23, Wikimedia Commons

În Mexic:

  •  E nepoliticos să te duci la toaletă în timpul mesei, mai ales la o masă formală.
  • Multe din felurile de mâncare mexicane ca tacos, taquitos, tortas, churros şi altele (trebuie neapărat să scriu un articol despre mâncarea mexicană pe care eu o ador şi-mi lasă gura apă numai când amintesc de ea) se mănâncă cu mâna. Dacă foloseşti cuţitul şi furculiţa la astfel de feluri eşti considerat caraghios şi snob.

Ah, taco-ul pe care l-am mâncat în piaţa centrală din Merida, singurică la masa de prânz după umblat prin oraş, cu mânuţa şi mult salsa (din acela roşu iute rău) – un moment de magie (se simte nostalgia?)

În Puerto Rico

Nu refuza o a doua şi chiar a treia porţie de mâncare dacă eşti invitat acasa la un portorican chiar dacă eşti la dietă – e considerat f. nepoliticos.

 În Argentina

 Dacă ţi se oferă mate şi nu doreşti, trebuie să spui “No, gracias (Nu, mulţumesc)”. Dacă însă începi să bei, ţi se va da mate în continuare până când spui doar “gracias” după ce l-ai băut pe ultimul la care nu ţi se răspunde cu nimic.

 În Bolivia:

  • Dacă eşti vreodată în situaţia de a invita un bolivian la masă, ai grijă să-l serveşti tu. Bolivienii nu sunt obişnuiţi să se servească în stil bufet.
  • Bolivienii se scuză pentru mâncarea pe care ţi-o oferă când te invită acasă, dar e doar un act de politeţe.
  • La ţară, invitaţii sunt seviţi şi apoi lăsaţi singuri ca semn de politeţe – poţi ajunge să mănânci cu gazdele la masă în momentul în care devii prieten.

În Venezuela:

  • E considerat vulgar şi dezgustător să-ţi sufli nasul la masă sau în public în general (la fel şi în Ecuador). Cică aşa ar trebui să fie şi la noi.
  • Cina e pentru socializare nu pentru afaceri.

În anumite părţi din Peru, Argentina, Chile şi Bolivia o să vedeţi comeseni sau pur şi simplu oameni în baruri, care varsă un pic din pahar pe jos (ca la noi pentru morţi) în semn de respect pentru Pachamama (zeitate a pământului pentru populaţiile din Anzi). Ritualul se numeşte ch’alla şi se poate face şi doar prin muierea degetelor în băutără care se scutură apoi ca să stropeşti pământul.

Ce se obişnuieşte în America de Nord?

  • În timpul zilei, nu se ţin lumânări pe masă chiar dacă nu sunt aprinse.
  • Dacă pleci temporar de la masă, lasă-ţi şervetul pe scaun. Acesta se pune pe masă, în stânga farfuriei, când părăseşti masa la final.
  • În State, furculiţa se ţine în stânga doar când se taie mâncarea (cu cuţitul în dreapta evident ) după care se trece în dreapta ca să iei mâncarea din farfurie şi s-o duci la gură desigur. Poţi însă folosi tacâmurile şi ca în Europa.
  • Nu se consideră nepoliticos dacă refuzi mâncare; în schimb, e nepoliticos să insişti să faci pe cineva să mănânce dacă nu vrea. Îţi dai seama ce dilemă pentru un moldovean sau un ardelean!?

Ştiu, m-am lăudat degeaba data trecută crezând că acesta va fi ultimul din seria bunelor maniere la masă. Lumea arabă merită un articol al său. Aşa că aşteptaţi-vă la un nou episod despre cum ne comportăm la masă prin lume.

» Filed Under Altele, Fun Turism, Prin lume

Comments

Leave a Reply