Orice vizita in Irlanda trebuie sa includa o sedere de cateva zile in Dublin, capitala si cel mai mare oras al tarii. Daca va place berea (una dintre cele mai bune sortimente din lume - Guinness), literatura sau viata de noapte, atunci cu siguranta Dublinul va fi unul dintre orasele voastre preferate. Capitala economica si culturala, Dublinul este situat pe coasta de est a tarii, in regiunea cu acelasi nume, la gura de varsare a Raului Liffey.
Bere si hi-tech
Orasul a fost infiintat de catre vikingii veniti din Norvegia in 841. Dupa cucerirea normanda, Dublinul a devenit un important centru al puterii militare, concentrata in special in zona Castelului. Una dintre cele mai infloritoare epoci din istoria orasului a fost cea georgiana (1714-1830), cand Dublinul a devenit al doilea oras al arhipelagului (dupa Londra) si a fost infiintata Beraria Guinness. Dublinul de azi este un oras destul de mare, ce numara o populatie de peste 500.000 de locuitori si care s-a axat in principal pe industria farmaceutica, bancara si hi-tech, gazduind sediile europene ale celor mai mari companii de profil din lume (Microsoft, Google, Yahoo).
Printre carti si tablouri
Dublinul are foarte multe atractii de oferit turistilor, de la siturile cultural-istorice, la diverse festivaluri internationale sau numeroasele puburi si cluburi de noapte. Printre cele mai populare atractii se numara Castelul (aflat pe strada Dame), ridicat in secolul al XVIII-lea, astazi gazduind Parlamentul irlandez. Aici puteti vizita Apartamentele de Stat si Capela Regala (4.50 euro), Muzeul Politiei (intrare libera) sau Biblioteca Chester Beatty (intrare libera). De asemenea, puteti afla mai multe despre scriitorii dvs preferati (Oscar Wilde, James Joyce sau GB Shaw) vizitand Muzeul Scriitorilor, Muzeul J Joyce sau Casa Memoriala Shaw. Cele mai notabile galerii de arta includ Hugh Lane (cu tablouri ale impresionistilor Renoir, Degas, Monet dar si o colectie impresionanta de arta irlandeza autentica – intrarea este libera).
Un alt obiectiv turistic este Primaria orasului (situata tot pe strada Dame), ce gazduieste Expozitia multimedia cu privire la istoria Dublinului, unde puteti vedea costume de epoca, filme documentare sau simboluri ale orasului: Sabia cea Mare (intrarea este 4 euro). Daca preferati sa va relaxati intr-unul din parcurile orasului, atunci va recomand Gradina Secreta de pe strada Blessington (intrarea este libera), Gradina Zoologica din Parcul Phoenix (intrare 14.50 euro), cu elefanti, lei, tigri si pinguini sau Gradina Botanica de pe strada Glasnevin (ce se intinde pe aproape 20 de hectare si unde puteti vizita atat sere din diferite climate cat si arboretele cu specii exotice).
Atractii:
- Berea
- Viata de noapte
- Castelul
- Apartamentele de Stat si Capela Regala
- Gradina Botanica
- Primaria orasului
- Muzeul Politiei
- Biblioteca Chester Beatty
- Muzeul Scriitorilor
- Muzeul J Joyce
- Casa Memoriala Shaw
- Gradina Secreta
- Gradina Zoologica
- Parcul Phoenix
Preturi : Castel – 4.50 euro
Primaria – 4 euro
Gradina Zoo – 14.50 euro
Cazare: Hotel Clarence
Mancare: Restaurant Nostromo
Sursa foto: www.flickr.com/photos/yewenyi/120186176/