Germania nu m-a atras niciodata ca destinatie turistica si de aceea nu m-am gandit vreodata sa imi planific vreo vacanta in aceasta tara. Totusi, atunci cand am ajuns (din intamplare) in Hamburg mi-am schimbat in totalitate parerea despre nemti si tara lor. Am descoperit un oras cat se poate de frumos, cu o arhitectura in stil clasic deosebit de impresionanta, dar si cu cladiri moderne, cu strazi largi si foarte curate si mai ales cu un grad de civilizatie foarte ridicat.
Plimbare pe lac
Pentru ca vizita mea in Hamburg a durat doar cateva ore, nu am avut timp sa vizitez intregul oras, insa am colindat de-a lungul si de-a latul zona centrala, una dintre cele mai frumoase pe care le-am intalnit (si un loc extraordinar pentru plimbari romantice). In primul rand, ceea ce este foarte neobisnuit este ca in zona centrala se afla doua mari lacuri: lacurile Alster (unul interior si unul exterior), care concentreaza in jurul lor principalele atractii turistice si cladiri importante din Hamburg. Lacurile au fost create in secolul al XIII-lea pentru constructia morilor de apa, iar mai tarziu au devenit principala sursa de apa a orasului. Astazi, Lacul Interior (Binnenalster) este punctul de atractie principal si datorita fantanilor arteziene din mijlocul sau. Puteti face o plimbare cu barca pe lac (plecarea se face de la Cheiul Alster).
Pe malurile acestui lac se gaseste unul dintre cele mai populare bulevarde ale Hamburgului: Virgins Lane, construit la sfarsitul secolului al XVIII-lea si care gazduieste Pavilionul Alster, un loc foarte popular de intalnire al tinerilor si nu numai. De la capatul vestic al Virgins Lane, se trece spre strada Colonadelor, un pasaj pedestru plin de magazine cochete si cafenele. Aici puteti admira frumusetea cladirilor in stil neo-renascentist flancate de coloane sub forma de arcada.
In sudul Lacului Interior se afla si Primaria orasului, un edificiu impresionant construit in secolul al XIX-lea si care este sediul Parlamentului si Senatului din Hamburg. Desi exteriorul este in stil neo-renascentist, interiorul cladirii cuprinde un amestec eclectic de stiluri apartinand diferitelor epoci. Daca doriti, puteti face un tur al Primariei (este deschisa zilnic in- tre orele 8 si 18 iar intrarea costa 3 euro). In fata Primariei se afla Piata Primariei, un loc destul de spatios unde sunt organizate diverse evenimente festive.
Tot in jurul lacului (strada Kreuslerstraße nr. 6) se gaseste si Biserica St Petri, cea mai veche din Hamburg, datand din secolul al XII-lea. Mie personal mi-a placut foarte mult aceasta biserica datorita interiorului in stil gotic (cu trei nave) si statuilor impozante. Este de obicei deschisa intre 10.00 si 18.30 si gazduieste diferite evenimente si concerte.
Atractii:
- Lacurile Alster
- Bulevardul Virgins Lane
- Primaria orasului
- Piata Primariei
Preturi: Tur Primarie – 3 euro
Cazare: Hotel Terminus am Hauptbahnhof
Mancare: Restaurant A Table
Sursa foto: www.flickr.com/photos/ans_icht/354265029/
www.flickr.com/photos/ronnyfaessler/2454702790/in/photostream/